Sezonul rece își intră în drepturi, astfel că devine imperios necesară, pentru siguranța tuturor participanților la trafic, respectarea unor recomandări specifice acestei perioade.
Un aspect important în ceea ce vizează echiparea corespunzătoare a autovehiculului în acest sezon este reprezentat de obligația utilizării anvelopelor de iarnă.
Anvelopele nepotrivite pentru condițiile de iarnă, cum ar fi cele de vară pe timp de iarnă, au o aderență mai redusă pe suprafețe reci, alunecoase și acoperite cu zăpadă, iar acest lucru poate crește riscul de coliziune.
Mai exact, timpul de reacție pentru a opri vehiculul într-o situație de urgență crește, ori poate duce la pierderea controlului asupra vehiculului sau la alunecare.
Reamintim faptul că, în conformitate cu legislația rutieră, fără a se face referire exactă la o anumită perioadă a anului, este prevăzută sancționarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, fãrã ca acesta sã fie dotat cu anvelope de iarnã, iar în cazul autovehiculului de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, fãrã ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Amenda pentru fapta menționată anterior este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1305 și 2900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare.
Polițiștii mureșeni recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
- Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor. În mod ideal, călătoria ar trebui planificată din timp și efectuată într-o perioadă cât mai sigură. Luați în calcul folosirea rutelor alternative, care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale
- Nu uitați, atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, folosirea anvelopelor de iarnă este obligatorie.
- În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
- Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.
- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
- În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
- În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.
- Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți dispozitivele hands-free.
- Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
Luați în considerare faptul că vântul puternic poate disloca obiecte de pe marginea drumului și le poate proiecta pe partea carosabilă, generând pericole pentru participanții la trafic. În acest sens, recomandăm conducătorilor de vehicule să sporească atenția și să circule cu prudență. De asemenea, le recomandăm să nu staționeze sau să parcheze mașina în proximitatea arborilor. Și pe pietoni îi rugăm să sporească atenția pentru a evita accidentările.
Reiterăm faptul că o conduită responsabilă și preventivă este esențială pentru a vă proteja de evenimentele neplăcute în trafic!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Share this content: