In timp ce unii lansau campanii de sustinere a fostului manager al Spitalului din Sighisoara, primarul orasului dezvaluie adevarate BOMBE.

“În momentul în care am descoperit problemele din spital, am luat atitudine – oricât de populară sau nepopulară părea decizia mea. Cu toate că, la drept vorbind, nu duceam lipsă de probleme, ținând cont de toată treaba ce mai este de recuperat și realizat în oraș.

Spitalul Municipal Sighișoara a ajuns astazi să aibă:

  • conturile blocate;
  • datorii și arierate;
  • preavize de plată pentru utilități (gaz, curent și internet);
  • lipsă de medicamente, dar o mulțime (cam două tiruri și nu este exagerare) de combinezoane și alte materiale specifice pandemiei de Coronavirus;
  • mai multe abonamente de telefonie mobilă de peste 100 de euro per telefon, pe lună (în condițiile în care contractele s-au semnat în a doua jumătate a anului trecut, când deja, în cadrul spitalului, se știau de problemele financiare).
  • În magazie, sunt aparaturi medicale noi, plătite, care nici măcar nu au fost desigilate.
  • Însă, de exemplu, două plasme TV au fost predate de către fostul manager prin Proces – Verbal, aduse de undeva din exteriorul (!) spitalului (după cum se poate vedea în imagine). Acestea, acum, vor fi puse la Pediatrie.

Tot ce v-am scris, până acum, sunt concluziile din ultima lună, datele exacte au fost prezentate de către actualul manager al spitalului, în cadrul unei conferințe de presă.

Cu toate acestea, Spitalul Municipal Sighișoara funcționează, se muncește pentru a ajunge la o normalitate.

Îmi dau seama că este greu de crezut când tot ce s-a prezentat a fost lapte și miere, însă până și „mierea” a avut un preț în detrimentul a ceva util pentru pacienți.”, a scris Iulian Sirbu.

Share this content: