Prefectul sună adunarea pentru candidat comun la Primăria Târgu Mureș – ungurii au luat foc!

    12
    0

    A bubuit mămăliga în politica mureșeană!

    După haosul necontrolat provocat de Soos Zoltan prin Târgu Mureș, prefectul județului – Ciprian Dobre – a lansat un apel către toate formațiunile politice din județ și către mediul academic, să se găsească un candidat comun, care să detroneze hegemonia ungurească în oraș, dar și la conducerea județului.

    “Noi, la Târgu Mureş, suntem într-o situaţie destul de delicată, cu o nemulţumire fantastică în fiecare zi în oraş şi din acest punct de vedere local, naţional şi regional, cred că la următoarele alegeri din 2024 – şi vorbesc de alegerile locale – Târgu Mureş trebuie să dea dovadă de unitate. Cred că ne-am învăţat lecţia din 2020, când a existat practic un singur candidat în persoana lui Soos Zoltan, cel care a şi câştigat Primăria municipiului Târgu Mureş, el a participat independent, iar toate partidele să le spun târgumureşene, reprezentate în Parlament, nereprezentate în Parlament sau candidaţi independenţi au fost 13. (…) Acest climat de nemulţumire de la nivelul Târgu Mureşului, Partidul Naţional Liberal este hotărât să-l curme şi din acest motiv cred că trebuie să afirmăm foarte clar că oraşul, în ultimii 3 ani, a fost prost administrat şi că noi va trebui să declarăm că suntem împotriva administraţiei Soos”, a susţinut Ciprian Dobre.

    Preşedintele PNL Mureş consideră că municipiul are resurse pentru a redeveni performant, dar că locul actualei administraţii ar trebui luat de profesionalism, competenţă şi performanţă.

    “Acest exemplu al administraţiei Soos de haos în ceea ce priveşte circulaţia, de criză în ceea ce priveşte deşeurile municipiului Târgu Mureş – şi nu vreau să mă gândesc la acea exprimare nefericită când românii au fost trimişi în colţul albastru pentru a sărbători Crăciunul şi Anul Nou – cred că toate acestea, potrivit deciziei Biroului Permanent Judeţean a Partidului Naţional Liberal, trebuie să înceteze. Şi cred că, la nivelul administraţiei Târgu Mureşului, din 2024 va trebui să ia locul proastei administrări sau administraţii reprezentate de Soos, să punem în loc profesionalismul, competenţa şi performanţa. Târgu Mureş poate fi un oraş performant. Noi nu trebuie să cădem capcană acestei amorţeli. De 3 ani, Târgu Mureş are resursele necesare să redevină performant, să redevină competitiv pe piaţa administraţiei publice din România. Cred că toate aceste lucruri trebuie reafirmate foarte clar: administraţia Soos nu reprezintă Târgu Mureş”, a mai spus liderul PNL Mureş.

    În schimb, reprezentanții UDMR din județ au luat foc, lansând niște acuzații extrem de nasoale, cum că PNL ar face alianță cu partide ultranaționaliste.

    Revoltător!

    În timp ce purtătorul de cuvânt la nivel național al PNL avertizează cetățenii cu privire la o amenințare ultra extremistă din partea partidului AUR, președintele aceluiași grup din județul Mureș vorbește chiar despre o alianță cu aceleași ultra extremiști la alegerile de anul viitor, doar pentru a prelua controlul asupra orașului Târgu Mureș.

    Ei consideră un singur aspect important: “să ia orașul înapoi”, și să câștige funcția de primar. Prin urmare, nimic nu este suficient de scump. Recurg la acest gest, cu toate că au un viceprimar în Târgu Mureș și un vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș.

    Nu ne surprinde lipsa de scrupule în ceea ce privește politica președintelui județean PNL, pentru că am mai trecut prin această experiență. Timp de patru ani a fost la ”conducerea” județului Mureș și a reușit ”performanța” de a distruge aeroportul, și în loc să stimuleze a împiedicat dezvoltarea întregului județ. De atunci încercăm să reparăm daunele.

    Apelul său actual arată din nou că nici de această dată nu au niciun candidat, nici un fel de program politic, nicio strategie care să țină cont de interesele comunității și de dezvoltarea municipiului Târgu Mureș și a județului Mureș.

    În ultimii trei ani au avut ocazia să influențeze direcția spre care să se îndrepte orașul, dar nu au făcut-o. Din păcate, această mișcare total neinspirată, cu un an înaintea alegerilor, nu poate fi interpretată altfel decât ca o lansare pripită a campaniei, menită doar să definească izul naționalist a perioadei următoare. Mențiunea cooperării cu AUR este un alt semn clar al lipsei de respect față de comunitatea maghiară și se încadrează perfect în starea de spirit indusă din momentul înlăturării UDMR de la guvernare.

    Respingem ferm ca în această atmosferă să începem anul care vine!

    Filiala județeană Mureș a UDMR îi cere viceprimarului PNL să demisioneze din funcție, deoarece târgumureșenii au subliniat clar că nu își doresc naționalism, nu vor conflicte etnice și mai ales lideri care vor să încredințeze viitorul orașului Târgu Mureș și unor partide ultranaționaliste.”, au transmis ungurii.

    Ne cerem scuze pentru dezacordurile utilizate de UDMR în comunicatul lor, tot așa cum ne cerem scuze și pentru ipocrizia și aerul superior utilizat de unguri în comunicatul lor.

    Share this content: