Home Politic Prefectul de Mureș, în vizită la viitorul spital oncologic MEDEX

Prefectul de Mureș, în vizită la viitorul spital oncologic MEDEX

77
0

Prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre: Spitalul Oncologic Medex Targu Mures va așeza județul Mureș în topul centrelor de prevenție și tratament al cancerului din România.

Astăzi am vizitat șantierul Medex din Sângeorgiu de Mureș, un proiect cu o valoare de peste 30 milioane euro, 6,4 milioane de euro din această sumă reprezentând ajutor de stat.

Clădirea #spitalului va fi gata în luna decembrie 2023, urmând ca în primul trimestru al anului 2024 Medex să devină complet operațional. Impactul va fi unul major, județul Mureș devenind al 10-lea centru din România care deține un echipament PET-CT, destinat tomografiei cu emisie de pozitroni combinată cu computer tomograf.

Proiectul va asigura abordarea pacientului oncologic la cele mai moderne standarde, începând de la etapa de investigație și diagnostic, până la finalizarea tratamenutului. La acestea se adaugă componentele de prevenție, screening, consiliere socială, consiliere spirituală, dar și consiliere psihologică.

Urbanistic, spitalul este așezat pe un teren de 5 hectare, cu o suprafață construită desfășurată de 10.764 mp, cu 53 de saloane și un număr total de 116 paturi. În primul an, Medex va crea 150 de locuri de muncă în județul Mureș, ajungând la peste 260 angajați și colaboratori la maturitate.

Îi felicit pe Remus Bența și Remus Aurel Bența pentru noua investiție din judetul Mureș și le doresc succes în continuare!

Share this content: