In contextul reglementarii legale a controlului asupra populatiilor de ursi din Romania, Ciprian Dobre – prefectul judetului Mures – a prezentat un punct de vedere obiectiv si real despre subiect.
“Avem peste 8000 de urși în România.
↗️ Am văzut cu toții, în ultimii ani, tot mai multe apariții ale urșilor în gospodării, pagube produse de aceștia, însă, ceea ce este cel mai grav, victime omenești cauzate de atacuri ale urșilor.
➡️ Există un dezechilibru și este clar că noi toți, reprezentanți ai statului, trebuie să schimbăm ceva în modul de abordare. Modificarea legislației privitoare la gestionarea populației de urși, pe care noi o susținem, este unul dintre răspunsurile autorităților.
↗️ Sunt ferm convins că la baza modificării legislației trebuie să punem siguranța noastră. Pentru că, întotdeauna, viața și integritatea omului sunt deasupra oricăror alte valori.
▶️ Totodată, cred că trebuie să ținem cont de părerile specialiștilor. Este absolut necesar să adoptăm un cadru legal care să aducă echilibru în modul de gestionare a populației de urs din țara noastră.
❗️ Toate, sub un singur principiu: siguranța omului primează.”, a declarat Dobre.
Share this content: