#La data de 3 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost sesizați, de către un reprezentant al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș, cu privire la faptul că pârâul denumit ,,Luț,, care traversează comuna Batoș, prezintă urme de poluare, fiind identificați pești decedați.

La fata locului, s-au deplasat polițiști, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Administrației Naționale “Apele Române”, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de poluare accidentală, faptă prevăzută la O.G.195/2005 privind protecția mediului.

COMPARTIMETNUL DE RELAȚII PUBLICE

Share this content: