Home Din judet Persoane arestate, dupa un scandal la Reghin

Persoane arestate, dupa un scandal la Reghin

40
0

ARESTAȚI PREVENTIV, 30 DE ZILE, PENTRU TULBURAREA LINIȘTII ȘI ORDINII PUBLICE ȘI LOVIRE

La data de 30 august a.c., doi bărbați, de 33 și 39 de ani, din municipiul Reghin au fost prezentați Judecătoriei Reghin, care a dispus arestare preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.

În fapt, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați prin 112, la data de 29 august a.c., în jurul orei 14.30, pentru a interveni la un conflict spontan izbucnit între mai multe persoane, în incinta unei societăți comerciale din municipiu.

Din cercetările efectuate a reieșit că, pe fondul unui conflict, cei doi bărbați ar fi recurs la acte de violențe față de alte 4 persoane, aplicându-le lovituri cu obiecte contondente, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

În urma evenimentului, cele 4 persoane au fost transportate la unități medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, iar cei doi bărbați, de 33 și 39 de ani, au fost imobilizați și conduși la sediul unității, pentru continuarea cercetărilor.

La aceeași dată, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Reghin au emis pe numele celor în cauză ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, aceștia din urmă fiind conduși sub escortă și predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.

Ieri, 30 august, Judecătoria Reghin a admis propunerea unității de parchet și a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

În cauză cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Share this content: