Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.
Din data de 22 noiembrie a.c, până în dimineața zilei de azi, 28 decembrie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 405 situații de urgență, dintre care 18 incendii, 4 accidente rutiere, 10 alte situații de urgență și 373 misiuni medicale SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:
Sâmbătă, 23 decembrie, în jurul orei 18:00, pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit în localitatea Ceuașu de Câmpie, în urma izbucnirii unui incendiul la o anexă gospodărească. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, în colaborare cu un echipaj de pompieri din cadrul SVSU Ceuașu de Câmpie, care au constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat la anexa gospodărească, fiind în cele din urmă afectate bunurile din interior și structura anexei pe o suprafață de circa 150 mp. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sistemul de încălzire.
Tot sâmbătă, în jurul orei 21:00, o autospecială de stingere precum și o ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului Reghin au intervenit pe strada Iernuțeni din municipiul Reghin, în urma izbuncirii unui incendiu la nivelul unui apartament. Incendiul s-a manifestat cu degajări de fum în interiorul apartamentului situat la parterul blocului cu patru etaje, alte apartamente situate la etajele superioare fiind inundate cu fum. Până la finalizarea acțiunilor de lichidare a focarelor aprinse și de ventilare a încăperilor inundate cu fum, au fost evacuate un numar de 22 persoane. Din fericire nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri neprotejate corespuzător.
Luni, 25 decembrie, în jurul orei 07:30, Detașamentele de Pompieri Târgu Mureş și Reghin au fost solicitat să intervină pe strada Mesteacănului din localitatea Sâncraiu de Mureș, în urma izbucnirii unui incendiu la o casă de locuit. La fața locului s-a intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, echipajele constatând faptul că incendiul a izbucnit în interiorul camerei tehnice, la nivelul centralei termice, fiind afectată o suprafață totală de 100 mp interiori și 200 mp din suprafața acoperișului. Pompierrii au acționat prompt pentru protejarea împotriva propagării incendiului, localizarea, lichidarea și ventilarea tuturor încăperilor afectate. Nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de sistemul de încălzire.
Tot luni dimineața, în jurul orei 09:00, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțimi și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, precum și o ambulanță din cadrul SAJ Mureș au intervenit pe strada Constructorilor din localitatea Sângeorgiu de Mureș, în urma izbucnirii unui incendiu în interiorul unui apartament. Incendiul s-a manifestat cu degajări de fum în interiorul bucătăriei apartamentului, fiind localizat la scurt timp după sosirea echipajelor la fața locului. Proprietarul apartamentului, aflat în interiorul acestuia la momentul izbucnirii incendiului, a fost preluat de către echipajul medical, conștient, cooperant, primind îngrijiri medicale la fața locului. De asemenea, situația de urgență nu a impus evacuarea celorlalți locatari ai blocului de locuit.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de aparatul de gătit lăsat nesupravegheat.
În jurul orei 14:00, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în localitatea Bistra Mureșului. Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme, fiind implicate 6 persoane care au fost imediat preluate de echipajele medicale. În urma evaluării s-a constatat faptul că o singură persoană implicată a suferit leziuni (cod galben medical), primind îngrijiri medicale la fața locului și transportată ulterior la CPU Reghin. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor și cele de îndepărtare a efectelor negative produse în urma evenimentului.
Ieri, 27 decembrie, în jurul orei 12:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și 3 ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, la un eveniment rutier produs în localitatea Șeulia de Mureș, comuna Cucerdea, la fața locului fiind alocat și elicopterul SMURD. Ajunse la fața locului, echipajele au constatat faptul că în eveniment au fost implicați doi pietoni de sex feminin, loviți de un autoturism aflat parțial pe partea carosabilă, aceștia fiind extrași de sub autoturismul implicat, de către cetățeni, până la sosirea pompierilor la fața locului. În urma evaluării medicale s-a constat faptul ca ambele victime au suferit leziuni majore (cod roșu medical), fiind stabilizate și transportate de urgență la UPU Târgu Mureș.
Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Compartiment Informare și Relații Publice
Sergent major Oltean Georgiana
Share this content: