LEONI România, parte a grupului LEONI, unul dintre cei mai importanți producători de sisteme de cablaje la nivel global, susține angajamentul față de educație și premiază performanța copiilor angajaților. Astfel, părinții elevilor care obțin o medie a notelor de la Evaluarea Națională sau Bacalaureat peste 9.50 vor primi un premiu în bani, a cărui sumă ajunge până la 5000 de lei, pentru cei care obțin nota 10.  

„Premiem nu doar rezultatele școlare excepționale, ci și munca și dedicarea care susțin aceste performanțe. Dintotdeauna am încurajat tinerii, de la implicarea în educație, până la creșterea profesională în cadrul companiei noastre. Ne mândrim cu faptul că modelăm viitorul și promovăm potențialul industriei auto pentru următoarea generație din România.” Andrada Verdeș, Country Manager LEONI România.

LEONI este unul dintre cei mai mari angajatori din România, care investește continuu în dezvoltarea tinerilor, cu scopul de a pregăti un viitor sustenabil pentru aceștia. Compania derulează parteneriate cu instituțiile de învățământ de la nivel de școală profesională și liceu, până la nivel universitar și susține accesul la educație și tehnologie, suplimentar curriculei școlare.

Despre LEONI

LEONI este un furnizor global de fire, fibre optice, cabluri și sisteme de cabluri, precum și de servicii conexe pentru sectorul auto și alte industrii.Grupul de firme are aproximativ 95 000 de angajați în 27 de țări și a realizat în 2022 vânzări consolidate de 5,1 miliarde de euro.

De la începutul anului 2000, LEONI a fost un promotor al excelenței în România. Cu o forță de muncă de aproape 12.000 de angajați și cu 70 de milioane de euro virați către bugetul de stat în 2022, LEONI este unul dintre cei mai importanți angajatori din țară. Din portofoliul LEONI România fac parte cei mai importanți producători auto mondiali, iar aproape 3.000 dintre furnizorii LEONI România sunt locali.

Share this content: