În perioada 20 – 23 noiembrie 2023, inspectorii Antifraudă au finalizat investigațiile și
verificările demarate la un operator economic ce desfășura activități în domeniul
transportului de mărfuri. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că acesta a
creat circuite economice prin tranzacții cu aparență de legalitate în cazul circulației
mărfurilor și prestării serviciilor, a deductibilității TVA și cu scopul vădit de a crea un
avantaj fiscal ilicit prin introducerea în evidența fiscală a unor cheltuieli care nu aveau la
bază operațiuni reale.
Prejudiciul cuantificat în această cauză este în valoare totală de 7,8 milioane lei.
Pentru continuarea cercetărilor urmează a fi sesizate organele de urmărire penală, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale.
DGAF recomandă tuturor contribuabililor să respecte legislația fiscală aflată în vigoare.
Inspectorii ANAF desfășoară permanent acțiuni de control la nivel național, atât ca
urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute,
cât și în acele domenii unde au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori
slabă conformare la declarare.
Share this content: