
Pentru siguranța personală a tuturor categoriilor de participanți la trafic și pentru evitarea implicării acestora în accidente de circulație, polițiștii reamintesc câteva recomandări utile:
-Respectaţi regulile de circulaţie şi adoptați o manieră preventivă de condus!
-Respectați limita legală de viteză! Reduceți viteza în intersecții sau în apropierea trecerilor pentru pietoni, astfel încât să puteți opri în condiții de siguranță!
-Folosiţi centura de siguranţă (conducători auto şi pasageri) și respectați reglementările legale privind transportul copiilor, pentru diminuarea riscului victimal.
-Utilizați telefonul mobil doar prin modul hands-free;
-Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice, substanţe cu efect psihoactiv sau sunteţi prea obosit ! Nu este pusă numai viaţa dumneavoastră în pericol, ci şi a celorlalţi participanţi la trafic.
-Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că autovehiculul este în stare bună de funcţionare !
-În contextul condițiilor meteorologice din această perioadă, planificați-vă, pe cât posibil, deplasările în afara intervalului orar 10.00 – 18.00 sau la orice alte intervale orare la care sunt prognozate temperaturi extreme.
-Dacă vă deplasați în calitate de pieton, traversați partea carosabilă numai prin locurile marcate corespunzător și asigurați-vă temeinic înainte de a traversa. Nu păşiţi pe trecerea de pietoni înainte să vă asiguraţi că o puteţi face în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde.
– Nu utilizați telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversați un drum public, astfel încât să puteți fi atent la traficul rutier.
– Nu uitați că în condiţii de carosabil umed, spaţiul necesar pentru frânare creşte foarte mult. De asemenea, pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă, culoarea închisă a articolelor vestimentare vă pot face mult mai greu de observat de către șoferi. Nu uitați acest aspect și asigurați-vă că traversați partea carosabilă în condiții sigure.
Poliţiştii recomandă tuturor participanților la trafic să conducă cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Share this content: