În urmă cu o zi, în județul Mureș au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare, la persoane bănuite a săvârși fapte de trafic de droguri.

Ieri, 7 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Mureș, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu. Două persoane au fost reținute, pentru 24 de ore.

Cei în cauză sunt bănuiți că, de la începutul anului curent, ar fi deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc în județul Mureș, printre cumpărători regăsindu-se și persoane minore.

Perchezițiile au vizat locuințele și locurile frecventate de persoanele bănuite, iar, în urma acestora, au fost descoperite și ridicate, pentru continuarea cercetărilor, aproximativ două kilograme de substanță cu conținut de 3 – CMC, 200 de grame de cannabis, precum și sisteme informatice și mijloace de stocare a datelor informatice, despre care există bănuiala că ar fi fost utilizate în cadrul activității infracționale.

Anterior acestor activități, polițiștii au depistat mai multe persoane care ar fi achiziționat diferite cantități de droguri de risc și de mare risc de la persoanele în cauză, cantități cuprinse între aproximativ un gram și 350 de grame.

În baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două persoane, iar, în cursul acestei zile, 8 iunie, acestea au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Reghin.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, transmite IPJ Mureș.

Ei bine, RefleqtMureș a mers pe firul poveștii și a aflat cine sunt cei doi arestați preventiv.

Potrivit portal.just.ro, cei doi sunt SECELEAN ANTON ALIN, respectiv FARKAS KALMAN BOGDAN.

„Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 alin. (1) Cod de procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Târgu Mureş. În temeiul art. 226 alin. (2) Cod procedură penală, art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, art. 202 alin. (1) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului sub aspectul comiterii infrac?iunilor de: trafic de droguri de mare risc art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, de?inere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2023, până la data de 07.07.2023 , inclusiv. În temeiul art. 226 alin. (2) Cod procedură penală, art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, art. 202 alin. (1) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului , sub aspectul comiterii infrac?iunilor de: trafic de droguri de risc ?i de mare risc art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea 143/2000, de?inere de droguri de risc ?i de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin.1 ?i 2 din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.06.2023, până la data de 07.07.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpaţi, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, contestaţie ce se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 08.06.2023, ora 12,30.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  22/2023  08.06.2023”, este decizia de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Mureș.

Share this content: