Târgu Mureș, 25 septembrie 2023. Miercuri, pe 27 septembrie, ajunge la Târgu Mureș echipa filmului românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu), aflată într-un turneu de promovare prin țară, pentru o proiecție specială care va avea loc la Palatul Culturii, de la ora 19:00. Spectatorii vor avea ocazia să îi întâlnească pe regizorul Tudor Giurgiu și pe actorii Alex Calangiu, Ștefan Iancu, Cristian Popa, Răzvan Vicoveanu dar și pe Gasparik Attila, actor al Teatrului Național din Târgu Mureș.

Biletele mai sunt disponibile online – https://bit.ly/caravana-libertate

Libertate este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili.

Din distribuția filmului fac parte unii dintre cei mai talentați și îndrăgiți actori ai momentului: Alex Calangiu, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Ionuț Caras, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Mirela Oprișor, Leonid Doni, Marius Manole sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.

Trailer – https://youtu.be/oi6fgGSsMXU

Filmul a fost premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo, la Cinefest Miskolci în Ungaria, la Festivalul Internațional de Film Transilvania și se află în competiția oficială a Festivalului de Film de la Namur (Belgia).

Din 6 octombrie, filmul va fi distribuit în cinematografele din toată țara.

Cronici:

„Filmul a reușit să construiască un veritabil ecosistem, fascinant a fi urmărit, cu micro-tensiuni, țeluri, ambiții și peste toate astea plutind o umanitate frustă. Dinamismul, însă, face filmul de la cap la coadă. Și angrenează foarte bine publicul, scenele colective au o forță aparte, castul în sine dă o forță aparte oricărei scene, iar imaginea e realmente de invidiat.” Alberto Păduraru

Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.”  Juriul CICAE, Sarajevo Film Festival

„Tudor Giurgiu zugrăvește o imagine realistă a haosului și tulburărilor revoluționare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite și, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenția spectatorilor” Cineuropa

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Sponsorii campaniei de promovare a filmului Libertate sunt Vodafone România, Banca Transilvania, Conceptul Lab by Theo Nissim, Groupama, Iulius Group, Aqua Carpatica.

Parteneri media: Rock FM, KISS FM, Magic FM

///

Mai multe detalii despre LIBERTATE:

https://www.facebook.com/Libertate.Filmul

https://www.instagram.com/libertate.filmul/

Mai multe detalii despre filmele distribuite de TRANSILVANIA FILM:

https://www.facebook.com/TransilvaniaFilm

https://www.instagram.com/transilvaniafilm/

///

Ioan Maxim

ioan.maxim@tiff.ro 

0726 18 58 12

Share this content: