Home Administrație ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

75
0

Polițiștii din Mureș au desfășurat în acest sfârșit de săptămână activități pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, folosind aplicația eDAC instalată pe dispozitivul mobil, pentru verificarea rapidă și eficientă a documentelor de identitate.

Astfel, în cadrul acțiunii, au fost verificate peste 500 de persoane și 275 de vehicule, fiind efectuate peste 125 de testări cu aparatele etilotest și 9 cu cele din dotare.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 93.000 de lei, iar ca măsură complementară, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 19 permise de conducere, fiind ridicate 9 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Polițiștii continuă să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!

Share this content: