Aceasta este BESTIA din Reghin, care și-a violat, de mai multe ori, fata minoră!

    63
    0

    În cursul zilei de ieri, IPJ Mureș a prezentat primele informații cu privire la un caz de viol, care a șocat Municipiul Reghin.

    Cercetările au fost demarate din oficiu de polițiști, în baza activităților-investigativ operative derulate, din acestea reieșind ca cel în cauză ar fi întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, minoră.

    Bărbatul a fost prins în flagrant delict la locuința acestuia, fiind condus la sediul unității de poliție pentru audieri.

    Urmare a probatoriului administrat, la data de 16 martie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, în continuare fiind condus sub escortă și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș în vederea executării măsurii.

    În această seară urmează ca bărbatul să fie prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere legală.

    Documentarea activității infracționale a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

    De asemenea, cu privire la această faptă au fost informați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mureș.

    Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și a tuturor circumstanțelor acesteia, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

    Pe numele bărbatului de 51 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, Judecătoria Reghin a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

    De asemenea, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Reghin, sub supravegherea unității de parchet competente, pun în aplicare un mandat de percheziție la locuința celui în cauză, în vederea continuării cercetărilor.”, este comunicatul polițiștilor mureșeni.

    Pornind de la aceste informații, RefleqtMureș a mers pe firul informațiilor, aflând identitatea individului – CSORVASI LASZLO.

    Acesta este căsătorit și mai are un băiat. Din spusele vecinilor, Laszlo Csorvasi este o persoană introvertită – nu prea vorbește cu lumea… iar acum, vecinii au aflat și motivele din spatele firii introvertite.

    Share this content: