Accident cu două autovehicule implicate – Calea Sighișoarei, Târgu Mureș

    13
    0

    În această dimineață, polițiștii rutieri au intervenit la un alt eveniment rutier, produs pe Calea Sighișoarei din municipiul Târgu Mureș. Din primele cercetări efectuate la fața locului reiese faptul că, de această dată, coliziunea frontală s-a produs între două autovehicule, conduse din sensuri opuse, de un bărbat de 30 de ani, respectiv o femeie de 28 de ani.

    În urma impactului, conducătoarea auto de 28 de ani a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate, celălalt conducător auto, alături de un pasager din autoturismul condus de acesta, primind îngrijiri specifice la fața locului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și dinamica în care s-a produs evenimentul.

    *** În atenția tuturor participanților la trafic! Poliţiştii reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării normelor rutiere pentru a evita implicarea în accidente de circulație, soldate cu victime sau chiar pierderi de vieți. Astfel, conducătorii auto sunt sfătuiți să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice/substanțe interzise sau dacă se simt prea obosiți.

    Este importantă adoptarea unei maniere defensive de condus, evitarea manevrelor riscante și adaptarea permanentă a vitezei la condițiile de trafic sau condițiile meteo-rutiere.

    De asemenea, respectarea limitei legale de viteză reprezintă o obligație, cazul contrar atrăgând sancționarea, în conformitate cu legislația în vigoare.

    Pentru a evita implicarea în accidente de circulație, reamintim șoferilor să sporească atenția și să reducă viteza în zona intersecțiilor sau a trecerilor pentru pietoni. Pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, asigurându-se că şoferii le-au observat intenţia de a traversa.

    În acest sens, le reamintim să nu pășească pe trecerea de pietoni înainte de a se asigura că o pot face în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde.

    Reamintim că utilizarea telefonului mobil sau a altor dispozitive în momentul traversării scade capacitatea de atenție la traficul rutier și crește, implicit, riscul de implicare într-un eveniment rutier nedorit.

    Nu uitați! Responsabilitatea ne aparține tuturor!

    foto cu caracter ilustrativ

    Share this content: