19 MANDATE DE PERCHEZIȚIE PUSE ÎN EXECUTARE DE POLIȚIȘTI

    57
    0

    În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, efectuează 19 percheziții domiciliare, în județele Mureș, Hunedoara, Bihor și Ilfov, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.

    Din cercetări a reieșit că, din cursul anului 2023 și până în prezent, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, nu ar mai fi achitat ratele contractelor de leasing încheiate cu mai multe societăți.

    Cercetările efectuate până în prezent au mai indicat faptul că aceeași societate comercială ar fi refuzat în mod nejustificat restituirea vehiculelor, pe unele dintre acestea continuând să le utilizeze după rezilierea contractelor, iar pe altele ascunzându-le pentru a nu fi descoperite de polițiști.

    În aceeași cauză, la data de 6 martie a.c., polițiștii au pus în executare 6 mandate de percheziție, în urma cărora au identificat și ridicat 90 de vehicule care făceau obiectul contractelor de leasing, ascunse în curțile unor societăți comerciale din muncipiul Târgu Mureș.

    Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 15.000.000 de lei.

    Suportul de specialitate în cauză este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

    De asemenea, activitățile beneficiază de sprijinul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Bihor și Hunedoara.

    Din cadrul I.P.J. Mureș, participă polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic, Poliția municipiului Târgu Mureș, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

    La percheziții mai participă jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

    Share this content: